Monday, June 27, 2011

Amintiri din Junime 6

   Stiti cat de placut e sa fii nestiutor ? Habar nu aveti si sunt convins ca nu doriti sa incercati vreodata.Dar sigur vi sa intamplat. In vremurile junimii mele, artele frumoase erau la mare pret. Nu ca as fi pus eu pretul corect pe ele dar erau cei mari care o faceau. Si de voie de nevoie eram tarat la concerte, la teatru, la film. Pe atunci, daca scoteai cumva pe gura expresia "ma plictisesc" imediat te trezeai cu Dostoievski in mana sau erai transportat val vartej cu tramvaiul 20 la "Studio" la cinemateca sa vezi cine stie ce gala de film. Cred ca din cauza spaimei mele de cultura  nu ma plictiseam niciodata. Aveam atitea de facut pe afara...Dar uneori trebuia sa dau nas cu arta si cu exponentii ei artisti. Uneori in cele mai ciudate circumstante.
    Pe atunci, una dintre cele mai promitatoare interprete de muzica usoara, era Angela Similea. Cred ca imi aduc aminte si de ce imi placea. Vocea suava, dulce, puternica, imi aducea farime de liniste si bucurie in al meu suflet mic si zbuciumat. Imi aducea aminte de a mea mama, care uneori, cand isi mai aducea aminte ca exist, ma incanta povestindu-mi de artistii pe care ii intalnea zilnic in colosul pe atunci TVR.
   Cum curiozitatea mea nu avea margini cand venea vorba de tehnica iar cutia magica cu imagini miscatoare reprezenta supremul in domeniu atit cat puteam eu atinge la acea vreme, nu scapam nici o ocazie in a o bazai pe mama sa ma ia si pe mine in sanctuarul ei din televiziune. Intr-o buna zi in sfarsit imi face pe plac. Drept pentru care ma infiintez tantos la poarta institutiei cu pricina, tarr mama, mama coboara din turn, se face bonul "cu buletinu' dumneavoastra doamna", si iata-ma intrat in cetatea imaginilor eterice.
  Masini uriase, stive de monitoare, zgomot de ventilatoare, lumini orbitoare, dinozauri cu mai multi ochi sticlosi gata sa te inghita si sa te transporte electrificat intr-o fractiune de secunda la mii de kilometrii distanta si oameni sute de oameni alergand, vorbind, agitand desfasuratoare, strigand in interfoane, cantand, plangand, recitand, filmand... Asa am vazut eu televiziunea pe atunci.
  Cum "doamna de beton armat" nu prea avea timp de mine pentru ca era in plina pregatire a unui album duminical, gaseste o portita de scapare si ma trimite nici mai mult nici mai putin cu o echipa la o filmare "pe teren". Habar nu aveam ce e aceea o filmare si cu ce se mananca dar tare mai doream sa aflu. Asa ca, ne-am inghesuit intr-o dacia 1100 TAXI patru oameni. Unul avea un magnetofon sofisticat cu el, stiam cum se cheama ca imi aratase mama la ea acasa  hardughie similara cu roti, altul avea o cutie ciudata cu mai multi ochi mai mici si mai mari pe care scria ARRIFLEX si pe care o pazea si o ferea ca pe ochii din cap, o domnisoara imbracata dragut, bruneta sau roscata nu mai stiu exact, carliontata des, simpatica foc, dar care nu stiu ce rol avea, si subsemnatul, bineinteles pe locul din fata.
   Ajungem noi la locul faptei, recte padurea de la Baneasa, nenea ala cu ARRIFLEXU', se apuca sa zica de unghiuri, lumini, soare, trepiede, si alte alea, nenea cu magaoaia cu roti isi pune niste difuzoare pe urechi si incepe sa butoneze la magaoaie, numai domnisoara n-avea nici o treaba. In tot timpul ala in care ceilati se agitau, montau fiare, reglau butoane, trosneau lazi de cine stie ce scule, dinsa lalaia. Da Da... Lalaia. Intr-un final, dupa cateva ore de chin si mosmondeala, aud si eu in sfarsit cuvintele "motor", "sunet", "actiune"...toate racnite de nenea cu ARRIFLEXU'. In momentul acela magaoaia cu roti prinde viata si incepe sa cante cu o voce tare cunoscuta urechilor mele. Tanti care lalaise pana acum, canta si ea, surpriza aceleasi cuvinte de pe banda cu aceeasi voce...ba nu. Parca vocea ei era mai frumoasa. Raman interzis. Minunea se intampla in fata mea. Poate ca atmosfera, soarele strecurat printre frunzele abea mijite ale padurii, paianjenul pe care il gasisem intr-un tufis cu plasa plina de boabe de roua, paianjen pentru care nenea cu ARRIFLEXU' mai mai ca ma pupase de bucurie ca ii dadusem "un cadru de inceput" si muzica...ba nu muzica, vocea aceea minunata, ma rascolea cu frumusetea ei.
   Cu regret am parasit cateva ore mai tarziu "locatia", dupa ce trasesem vre-o trei "duble", si nu mai era "pelicula" pentru aparatul de filmat. Ajunsi inapoi in televiziune, ne-am despartit plecand fiecare in drumul lui. Am revenit in cabina de montaj a mamei mele, unde prima intrebare a fost "Ei ti-a placut interpreta?". Care interpreta zic eu... dupa care ma dumiresc ca despre fata care lalaia era vorba si revin in forta, da are o voce frumoasa. Da nu canta ca Angela Similea , ma lansez eu, canta mai frumos ca ea. Moment in care toata lumea aflata in acel moment in cabina de montaj izbucneste in ras. Contrariat, astept sa se potoleasca, dupa care , din priviri incerc sa primesc o explicatie. Viorel Sergovici, omul cu ARRIFLEXUL, care venise intre timp si se amuza si el copios pe seama mea, se indura de mine si imi spune ca interpreta era de fapt Angela Similea. La cateva ore de la intamplare, vizionam prin "masa" materialul filmat in ziua aceea. Angela a intrat in album in duminica urmatoare, cu deschiderea pe paianjenul descoperit de mine, cantand o ruga la o floare de cires. 
   Melancolia mea nu a durat mult pentru ca, la doua zile de la momentul cu pricina, Bubulina, va amintiti, trabantul bunicului meu, ma elibereaza din cusca din Caraiman 123 si ma poarta din nou pe drumurile patriei cu destinatia Bucegi.
   Daca nu stiti cine este Bubulina este timpul sa va fac cunostinta cu ea. In detaliu. Bubulina este una bucata trabant "made in Germany" pentru care Tataie robotise ani in sir la ICL Alimentara 3 in calitate de inspector. De ce Bubulina? Pentru ca e galbena. Ca o bomboana. Acuma chiar daca are aspect de bomboana sa nu va inchipuiti ca e la fel de buna si de dulce. Vati gasit. Bubulina e cel mai temperamental trabant nemtesc fabricat vreodata. Una dintre ciudatenii ar fi faptul ca desi parintii ei ziceau ca trebuie sa bea numai benzina cu ulei, Bubulina cam tusea la astfel de fluide si se simtea bine numai daca avea si o doza de petrol lampant prin benzina. Deh pe vremea aceea aditivi se faceau la pompa nu curgeau din pompa si fiecare aditiva cu ce avea. Unii cu petrol, unii cu alcool si unii chiar cu tuica. Pe de alta parte bubulina avea o pasiune pentru accesoriile feminine. Mai ales pentru ciorapii de dama cu "Lycra' pentru care se pare ca avea o afinitate debordanta. De cateva ori, tataie o fost nevoit sa o priveze pe Mamaie de ciorapii din picioare ca sa ii fabrice Bubulinei curea de ventilator, sau filtru de impuritati la rezervor. Dar cand era de mers in concediu, intotdeauna Bubulina era la datorie. mai cu trosc poc, mai cu un rezervor dat jos la jumatatea lui DN1, isi facea treaba.
    Si uite asa cu Bubulina carand angaralele noastre, am poposit in Busteni intr-o frumoasa amiaza de vara. Cum masina ramanea jos si noi trebuia sa ajungem la Babele, tataie o parcheaza cu nadejde intr-o panta pe langa statia de teleferic din oras. Coada nene la teleferic. Coada ca la circ. Parca tot poporul romanesc se decisese in ziua respectiva se se catere la munte. Cum noi stateam citeva zile la Babele, nu ne prea grabeam asa ca ne-am asezat linistiti la coada. Intr-un tarziu, asudati si bine obositi de orele pierdute pe scarile statiei de telecabina, reusim sa ajungem sus. De acolo, pana la Babele mai era cit o zvarlitura de bat. Pana cand isi instaleaza ai mei rucsacii, eu apuc sa dau o tura sa vad si eu cum e cu babele alea de care tot se vorbea.
  Dau eu ocol pe stanga maldarului de pietre fatuite de vant, apoi pe dreapta si in sfarsit gasesc o cale sa ma sui pe ele. De sus chiar ca privelistea era frumoasa. Dar odata cu privelistea mi sa deschis si orizontul audio si din stanga mea cum stateam cu spatele spre cabana, aud strigate de indemn si zgomot de motoare electrice. Stiti cum sunt eu. Tehnica are asupra mea efectul inghetatei la alti copii. Nu ca nu mi-ar place inghetata. Dar daca imi dai o terfeloaga cu ceva descrieri de motoare tari iti dau vafa mea. Ei in locul cu pricina catre care imi indreptasem eu toata atentia, era un grup de mesteri ce trebaluiau in jurul unui fel de "teleferic de marfa".
  Ce mai tura vura, sar tusti de pe babe pentru care imi pierdusem tot interesul si tuleo baiete catre grupul de muncitori. Incepuse sa se lase intunericul caci pe munte seara vine devreme iar muncitorii se grabeau sa isi aduca firtatii de pe unde erau dusi. Si ii aduceau in cel mai original mod. Cu acelasi sistem cu care carau si molozul si materialele de constructie. Cu telefericul de marfa. Acuma ca sa va geloziti un pic am sa va spun ca am fost primul pasager civil al telefericului Babele-Pestera, traseu dat in exploatare doi ani mai tarziu. Asta doar ca sa rezistati pina maine cand am sa va povestesc si continuarea.

No comments:

Post a Comment