La aceste lucruri am sa ma gandesc maine

   Cand ajungi la o anumita varsta, sperantele si visele pe care le aveai cand erai holtei, incep sa paleasca in fata maruntelor aspiratii pentru ziua de maine. Realitatea te musca de partile "dorsocodale" mai rau decat ar face-o un roi de viespi intaritate de faptul ca le-ai zadarit cuibul, cu nevoi marunte dar necesare supravietuirii. Scoala desi gratuita a celui mic te seaca de ultimii 20 de lei pentru caiete, inca 200 pentru pantofii care cu siguranta nu vor rezista incercarilor dure mai mult de o luna si  inca alti lei pentru nu stiu ce concurs la care nu te induri sa nu il trimiti pentru ca vrei sa ii inoculezi spiritul de competitie. Uiti eforturile pe care le faci atunci cand te rasplateste cu un zambet si cu acea privire calda de copil, privire care iti ia parca cu mana orice durere si orice amaraciune.

   Si uite asa, pierdut in contemplarea propriei situatii, te trezesti impins inainte, desi teoretic acest lucru nu prea mai era posibil. Cum? Simplu. O licarire de speranta ti se iveste, fara sa o fi cerut, fara sa mai fi sperat la ea. Parca o mana cereasca, considerand ca destul ti-ai plins de mila navigand prin "meandrele concretului" incercand sa deslusesti "sinergia faptelor" absconse si indelung mediatizate ale prezentului, iti arunca in fata oportunitatea unei ultime calatorii de vis pe un tarim considerat de multi tarimul fagaduintei, tara lui Oz.

   Si uite asa te trezesti facand planuri din nou. Incepi din nou sa visezi cu ochii deschisi, incepi sa freameti din nou, visand la o alta lume despre care tu ai auzit numai in povesti. Desi pare nesabuit, sincer cred ca este posibil sa o iei de la inceput chiar si atunci cand varsta incepe sa isi spuna cuvantul si nu mai "preformezi" ca un "young wizard" in domeniul in care activezi.

   Si totusi se intampla.E imposibil de descris frenezia ce ma cuprinde atunci cand citesc despre minunatul tarim pe care am nesperata sansa sa il parcurg cu picioarele din dotare. Citesc si nu ma mai satur sa invat despre locuri, oameni, obiceiuri, lucruri pe care ard de nerabdare sa le simt cu toate simturile mele. Multi au luat drumul strainataturilor din varii motive. Nu voi face aici apologia motivelor mele. Ceea ce voi face insa va fi sa incerc, cu umilele mele puteri scriitoricesti, sa va aduc mai aproape un taram minunat si o tara care se numeste Australia.

  Nu stiu daca ma voi adapta acolo, daca voi avea succes, daca voi reusi in ceea ce se cheama pentru mine si cei dragi mie, o a doua sansa. Ceea ce stiu sigur insa este ca astept cu nerabdare sa incep si sa fac la fel ca aici, totul ca sa pot reusi. Sigur vor fi si momente grele, nimic nu vine de-a gata pe tava, dar, ca sa o parafrazez pe Scarlet Ohara, La aceste lucruri am sa ma gandesc maine. Acum dati-mi voie sa savurez marunta bucurie de a spera din nou.