Australia - Day 0

       Plecat-am noua din Vaslui/ Si cu sergentul zece/ Si nu era zau nimanui/ In piept inima rece... Cu singurele deosebiri , minore de altfel ca, nu am plecat din Vaslui ci din Bucuresti, nu am plecat la razboi ci in Australia si zau ca nu ma astepta nimeni cu flori de camp la sosire ci cu un microbuz. Asa e. Am luat la pas lumea, sau mai degraba la jet caci deh, tehnologia a evoluat intre timp, ca sa ajung pe tarimul ravnit de multi, pamantul fagaduintei, Australia.
       Mi-am facut bagajele pe ultima suta de metrii neuitand sa pun acolo inclusiv dorurile, visele, sperantele mele si ale familiei si am pornit  in calatorie sperand ca la capatul drumului sa aflu o alta lume, o lume gata pregatita pentru a fi descoperita. DIn nefericire odata cu  grijile, hainele, periuta de dinti si adidasii, in valize si-a facut loc si partenerul meu de o viata, domnu' Aghiuta. Ce credeati ca se va lasa el intimidat de distanta imensa la care plecam, sau de zuruitul motoarelor RollsRoice? Neah. Omu' si-a facut si el bocceluta si top la drum.
       Dansul a dorit sa-si faca simtita prezenta chiar la inceputul calatoriei, reusind prin mijloace numai de el stiute sa intarzie plecarea aeronavei cu 50 de minute.In fine, drumul de la Bucuresti la Londra a fost ok. Zborul lin, zgomotul acceptabil, lumea pestrita imbarcata pentru diverse destinatii trancanind in soapta despre impresiile lasate de recenta vizita in Romania sau despre minunatiile de vazut in calatorie pe care abea o incepeau.
      Oameni de business, piti, familii cu prunci, straini si Romani, ne-am bulucit la poarta de imbarcare din aeroport de parca ne mana cineva de la spate cu biciul. Zborul, acceptabil. Cuminti in fotolii am asteptat cu mai multa sau mai putina rabdare aterizarea pe Heathrow pentru a ne putea raspandii ca potirnichile
catre alte zari. Datorita intarzierii, nu am avut timp pentru a explora aeroportul caci imbarcarea pentru Singapore era la aproximativ 30 de minute distanta.
       Impresia de minioras aflat la ora de varf este puternica. Un fel de turn Babel in care limbile se amesteca mai ceva ca merele intr-un blender, agitatia continua din jurul terminalelor unde se imbarca pasagerii spre alte zboruri contrabalansata cu asteptarea calma si linistita de la terminalul alaturat unde boarding-ul mai
are de asteptat, luminile stridente sau calde ale reclamelor magazinelor duty-free, vocea impersonala a announcer-ului, totul te impresioneaza prin dimensiuni, facilitati, disponibilitate, frumusete si inca ceva. Ceva ce nu prea mai vezi prin locurile noastre de bastina.Daca te uiti cu atentie, toti cei pe care ii intalnesti zambesc. Mai discret sau mai pregnant, dar asta fac. Sunt multumiti, fericiti, stand chiar pe jos sau in picioare, vorbind si gestculand, citind sau butonind de zor telefoane sau pad-uri, toti au acelasi zambet frumos ancorat pe fata si in priviri. Pana si cei de la security check sunt zambitori si foarte foarte amabili. Trec de ei usor, fara ca partenerul Aghiuta sa-si faca simtita prezenta cu cine stie ce traznaie si gata.
       Imi ocup locul la fereastra flancat de o englezoaica si un irlandez. Masinaria este imensa. Trei randuri de scaune, acceptabil de confortabile, se umplu destul de repede. Fara sa stea mult pe ganduri, imensa pasare decoleaza in vuiet de motoare strapungand noaptea ce se lasa peste aeroport. Incerc sa adorm. O chestie aproape imposibila dat fiind faptul ca sunt la economy class unde spatiul este tot atit de mare cit cotetul unui pekinez de talie miniaturala.
        Afara motoarele zuruie linistit, noaptea isi intra in drepturi depline si cei din jurul meu isi vad de ale lor citind, privind la filme sau pur si simplu dormind. Nu stiu cum reusesc dar chiar irlandezul aflat la doua fotolii de mine sforaie usor visand probabil la vre-un teren de golf sau la o masina noua. Intru in vorba cu
englezoaica de linga mine si asa aflu ca si ea merge la Sydney, ca e curatoare la un muzeu, ca a mai fost in Australia si ca acum merge doar intr-o vizita scurta de o saptamina. Desi imi este somn reusesc sa atipesc doar citeva ore din cele 12 ale parcursului, in restul timpului trecind in revista filmele disponibile pe sistemul
multimedia al avionului. Timpul se scurge incet desi zburam cu aproape 1000 de kilometrii la ora datorita si unui vanticel bun de la pupa. Englezoaica a adormit visand probabil la celelate doua conexiuni pe care le mai are de facut pina la Melbourne in timp ce eu revad a nu stiu cata oara Avatar.
        Ultima ora se scurge si ea si ne pregatim de aterizare. Somnorosii se intind in scaunele lor incercand sa-si dezmorteasca muschii anchilozati, altii deja fac cu randul la budele avionului. Intotdeauna am crezut ca civilizatia si progresul tehnologic ne va face sa fim mai ingrijiti si mai atenti cu ceea ce este in jurul nostru si fata de cei ce ne inconjoara. Zborul asta mi-a dovedit ca, chiar daca am ajuns pe luna, unii dintre noi tot niste nesimtiti vor ramane. Incercand sa ma dezmortesc dar si sa-mi satisfac oarecari nevoi stringente, ma indrept spre una din baile aflate in coada aeronavei. Mare greseala. Mizeria pe care o vad lasata de cei care au folosit facilitatea inaintea mea este de nedescris. Tampoane folosite, hartie igineica, periute rupte, tuburi de pasta, zac aruncate prin toata buda si asa neincapatoare. Scarbit ating cat mai putin din suprafetele strict utile si ma reintorc la locul meu, soptindu-i englezoaicei care voia sa foloseasca aceeasi buda ca ar fi mai bine sa caute alta. Acum abea inteleg de ce a trebuit sa ne oprim la Singapore pentru trei ore. Nu realimentarea aeronavei sau verificarea tehnica erau problemele care luau timp. Cel mai mult timp era folosit pentru rinirea jegului lasat de pasagerii anteriori.
          De data asta, in Singapore am mai mult timp la dispozitie, drept pentru care ma dezmortesc activ dand o tura aeroportului. Surprinzator astia au mocheta pe jos. Avand un spirit practic nu pot sa nu ma intreb cum naiba reusesc sa tina curateina in zecile de kilometrii de culoare si zone acoperite de mocheta pentru ca este uimitor. Poti sa te asezi linistit pe jos fara sa iti fie teama ca te vei murdarii. La poarta de imbarcare de unde voi lua ultima cursa, doua familli cu copii isi petrec timpul jucandu-se zgomotos direct pe mocheta.
Mai incolo un grup de tineri cu rucsaci au campat in apropierea unui stilp de sustinere si discuta inflacarat despre excursia lor in outback. Chiaun de oboseala dar si de foame caut corespondentul unei autohtone dughene fast food unde se poate linistii foamea calatorului in viteza a 5-a. Rontai un burger si nelipsita portie de "french fries" la acelasi pret ca in Romania, surprins fiind de faptul ca in Romania in aeroport pentru o cola 330 ml platesti 150 lei si aici pentru aceeasi bautura platesti 2 dolari. Om fi noi mai avansati decat singaporezii ca altfel nu-mi explic discrepanta.
           Cu foamea relativ linistita si refreshment-ul facut intr-una din baile aeroportului, ma imbarc pentru ultima parte a calatoriei mele, Singapore catre Sydney, destinatia finala. Aproape aceeasi oameni umplu aeronava si fara sa pierdem foarte mult timp decolam. Drumul mai scurt de aceasta data, ma aduce in Sydney undeva pe la 5 dimineata unde fara nici o problema trec de vama si biroul emigrari.
           Australienii astia sunt, parerea mea, inghititori de ceasuri cu cuc sau ma rog contrapartida lor digitala. Totul functioneaza "well timed", de la agentul ce te directioneaza catre biroul potrivit pina la iesirea din aeroport unde te asteapta transportul. Bineinteles ca shuttle service-ul inchiriat in avans are o pancarta cu numele meu pe ea si cu adresa unde trebuie sa ma duca. Si abea venit in Australia te mai izbeste ceva, o chestie pe care noi cred ca am pierdut-o undeva pe drum. Curtoazia si amabilitatea. Omul, sofer de taxi, imi ureaza bun venit in Australia si chiar interesat ma intreaba cum a decurs zborul. Dialogam putin, eu uimit de amabilitatea lui, el interesat de locuirile mele de bastina.
          Inutil sa va spun ca ajung la locatia inchiriata de citeva zile in putin timp. Obisnuit cu gropile si topaiturile soselelor Romanesti sunt putin intrigat de faptul ca aceasta calatorie este destul de lina. Omul a mers repede, fara sa evite gropi sau alte obstacole omniprezente in orasele mari din patria muma. Fara sa trag concluzii premature, ii multumesc omului pentru drum si tirandu-mi cele trei valize ma indrept spre usa vilei pe care cel putin 6 luni de zile o voi numi acasa. Chior de somn, Declan imi deschide usa mormaind un "Welcome man! come on in! i was expecting you!" Aratindu-mi camera mea. Ii multumesc cit pot eu de bine pentru faptul ca nu a dormit ca un raton si ca m-a asteptat desi era 6 dimineata. Rupt de oboseala, mai am puterea sa semnalizez partilor interesate lasate acasa faptul ca am ajuns cu bine si ma prabusesc pe pat pentru un somn binemeritat, intr-un pat care nu se misca sau trepideaza si mai ales nu zuruie.