Cine spune ca Romanul e neprimitor si badaran, minte. Bine nu
luam in considerare uscaturile, prezente in orice neam si rasa ce
impanzeste pamantul asta, dar marea majoritate a celor ce poarta numele
si sufletul de Roman, sunt ca piinea calda. Uite asa un Roman am
intilnit eu, in a doua zi a sederii mele aici in Sydney. Cu vorba
molcoma a unui moldovean dar cu origini timisorene, ma intampinat cu o
strangere puternica de mana si un bine ai venit ce mi-a mers drept la
suflet.
Dupa vorba nici nu ai fi zis ca a parasit plaiurile
mioritice de peste sase ani caci din vorba lui, daca inchideai ochii,
aievea parca zareai minunatiile transilvane desfasuranduti-se in fata
ochilor mintii in toata splendoarea lor. Amicul meu proaspat, ma
indrumat prin meandrele Sydney-ului, aratindumi o bucatica din ceea ce
pentru multa vreme voi numi orasul meu.
Inchipuiti-va spre
exemplu, o intindere de apa strinsa ca intr-un cleste de o padure
salbatica si verde, in care de la distanta, nu vezi urma trecerii
omului. Protejata prin lege si prin respectul pe care Australienii se
pare ca il au pentru natura, laguna Manly ti se desfasoara inainte
ochilor, ranindu-ti retina cu luciul apei brazdat vremelnic de pelicani
si pescarusi, amintindu-ti parca de vremurile de demult petrecute in
locurile de poveste din delta Dunarii. Soarele rasfirat de citiva nori
razleti de pe cer, isi cerne razele imbietoare asupra locului, creind
privelisti pentru care ai fi in stare sa juri ca ai gasit gradina
pierduta a Edenului. Verdele copacilor de cele mai felurite soiuri,
crescuti in ordonata dezordine salbatica, isi reflecta verdele mai crud
sau mai pal in luciul apei. Vietatile zburatoare si tiritoare au aici un
crampei de rai in pofida faptului ca in jur civilizatia umana a taiat
drumuri si a ridicat locuinte. Insa aici, spre deosebire de alte locuri
din lume, omul pretuieste natura la adevarate ei valoare, ocrotind-o si
protejind-o si bucurandu-se de ea in fiecare zi.
Tot
invartindu-ne noi prin oras, obosit un pic mai ales in zona gitului din
cauza miscarilor continui de la stinga la dreapta pentru a incerca sa
cuprind tot ceea ce aveam de vazut, foamea incepe sa-si arate coltii,
inghioldindu-ne din ce in ce mai insistent. Drept urmare, amicul meu imi
indica un alt colt de rai, unde la umbra unor arbori putem gusta citeva
preparate calde, in asa fel in cat sa ne ostoim nevoile. Pina sa vina
comanda, lacul la marginea caruia am poposit isi dezvaluie frumusetile,
mai lasciv ca o dameza dornica in a satisface orice dorinta amantului
iubit. Pasari rid in copaci, pescarusi brazdeaza aerul si apa in cautare
de hrana, sau, in asteptare incordata pentru a-ti fura dumicatii din
farfurie atunci cand nu esti atent, soarele filtrat printre nori si
crengile copacilor aducand acel iz inconfundabil de oaza ce defineste
locul in care am poposit.
Inutil sa va mai spun ca hrana
trupului a fost extrem de gustoasa si placuta, desi a fost in regim de
fast food. Dar destul cu mancatul si lenevitul. Drumul ne poarta pasii,
sau mai bine zis rotile, catre ocean. Intinderea de apa
Albastru-verzuie, ce necontenit se napusteste asupra tarmului
sparganduse in spuma alba si stropi stralucitori, vrind parca sa isi
asigure iubitul pamant de nesfirsita si eterna sa dragoste prin
mangaieri inspumate. Roci macinate de timp si ape, in culori rosiatice
se intind de-a lungul tarmului, cuprinzand din loc in loc plaje unde
nisipul fin ogoieste caznele oceanului transformandu-l in lina curgere
mangaietoare.
Chiar daca este iarna, temerari ce isi arunca
trupurile in ocean sunt cu zecile. Fie inotatori fie vislasi, acesti
oameni par sa nu ia in seama temperaturile destul de scazute, si se
arunca in bratele primitoare ale marii cu vigurozitate si curaj. Citeva
barci reteaza un mic golfulet in doua chiar daca valurile oceanului nu
sunt din cele mai linistite astazi. Siguri si puternici, vaslasii isi
coriesc drum spre telul pe care probabil si l-au impus in dimineata
aceasta, cu strigate de incurajare. Mai incolo, un temerar cu o placa de
surf, ataca alte fremaintari inspumate ale oceanului incercand sa
cucereasca noi creste valurite in timp ce placa de sub el se msca parca
fermecata.
Ochii se umezesc la vederea acestor locuri.
Salbaticia face casa buna cu umanitatea, intr-o armonie demna de
invidiat, demna de ravnit. E adevarat ca imi este dor de casa. Dar
privind la aceste locuri stiu ca imi va fi foarte greu daca nu imposibil
sa le uit vreodata sau sa le parasesc. Cu greu ne despartim de ocean si
ne indreptam ganditori si multumiti cetre casa. Nu stiu cum sa ii
multumesc amicului meu pentru acest minunat "Welcome to Australia". Ii
string mina si sper, din tot sufletul ca in curand ne vom revedea, ca sa
ne minunam de frumusetile acestei lumi.
Imi place blogul tau, si de te citesc de la inceput. Dar as vrea sa-ti dau o sugestie, poate vrei sa faci si cateva poze la locurile minunate pe care le vizitezi, sa ne clatim si noi ochii cu minunatiile de acolo ;)
ReplyDeletePromit sa pun poze cit mai repede. Din pacate nu am in prezent in doatare un aparat foto asa ca va mai trebui sa rabdati un pic. Dar pozele vor veni cu siguranta.
ReplyDeleteMi-am spus ca este bine sa ofer celor de acasa un crampei de Sydney asa cum pot eu cu puterile mele. Va multumesc mult pentru faptul ca va rapiti din timpul vostru si ma cititi. Voi continua.
Hai cu ziua 3, cu focile si surferii si delfinii
ReplyDelete