Australia - Day 2

     Cine spune ca Romanul e neprimitor si badaran, minte. Bine nu luam in considerare uscaturile, prezente in orice neam si rasa ce impanzeste pamantul asta, dar marea majoritate a celor ce poarta numele si sufletul de Roman, sunt ca piinea calda. Uite asa un Roman am intilnit eu, in a doua zi a sederii mele aici in Sydney. Cu vorba molcoma a unui moldovean dar cu origini timisorene, ma intampinat cu o strangere puternica de mana si un bine ai venit ce mi-a mers drept la suflet.
     Dupa vorba nici nu ai fi zis ca a parasit plaiurile mioritice de peste sase ani caci din vorba lui, daca inchideai ochii, aievea parca zareai minunatiile transilvane desfasuranduti-se in fata ochilor mintii in toata splendoarea lor. Amicul meu proaspat, ma indrumat prin meandrele Sydney-ului, aratindumi o bucatica din ceea ce pentru multa vreme voi numi orasul meu.
    Inchipuiti-va  spre exemplu, o intindere de apa strinsa ca intr-un cleste de o padure salbatica si verde, in care de la distanta, nu vezi urma trecerii omului. Protejata prin lege si prin respectul pe care Australienii se pare ca il au pentru natura, laguna Manly ti se desfasoara inainte ochilor, ranindu-ti retina cu luciul apei brazdat vremelnic de pelicani si pescarusi, amintindu-ti parca de vremurile de demult petrecute in locurile de poveste din delta Dunarii.  Soarele rasfirat de citiva nori razleti de pe cer, isi cerne razele imbietoare asupra locului, creind privelisti pentru care ai fi in stare sa juri ca ai gasit gradina pierduta a Edenului. Verdele copacilor de cele mai felurite soiuri, crescuti in ordonata dezordine salbatica, isi reflecta verdele mai crud sau mai pal in luciul apei. Vietatile zburatoare si tiritoare au aici un crampei de rai in pofida faptului ca in jur civilizatia umana a taiat drumuri si a ridicat locuinte. Insa aici, spre deosebire de alte locuri din lume, omul pretuieste natura la adevarate ei valoare, ocrotind-o si protejind-o si bucurandu-se de ea in fiecare zi.
   Tot invartindu-ne noi prin oras, obosit un pic mai ales in zona gitului din cauza miscarilor continui de la stinga la dreapta pentru a incerca sa cuprind tot ceea ce aveam de vazut, foamea incepe sa-si arate coltii, inghioldindu-ne din ce in ce mai insistent. Drept urmare, amicul meu imi indica un alt colt de rai, unde la umbra unor arbori putem gusta citeva preparate calde, in asa fel in cat sa ne ostoim nevoile. Pina sa vina comanda, lacul la marginea caruia am poposit isi dezvaluie frumusetile, mai lasciv ca o dameza dornica in a satisface orice dorinta amantului iubit. Pasari rid in copaci, pescarusi brazdeaza aerul si apa in cautare de hrana, sau, in asteptare incordata pentru a-ti fura dumicatii din farfurie atunci cand nu esti atent, soarele filtrat printre nori si crengile copacilor aducand acel iz inconfundabil de oaza ce defineste locul in care am poposit.
   Inutil sa va mai spun ca hrana trupului a fost extrem de gustoasa si placuta, desi a fost in regim de fast food. Dar destul cu mancatul si lenevitul. Drumul ne poarta pasii, sau mai bine zis rotile, catre ocean. Intinderea de apa Albastru-verzuie, ce necontenit se napusteste asupra tarmului sparganduse in spuma alba si stropi stralucitori, vrind parca sa isi asigure iubitul pamant de nesfirsita si eterna sa dragoste prin mangaieri inspumate. Roci macinate de timp si ape, in culori rosiatice se intind de-a lungul tarmului, cuprinzand din loc in loc plaje unde nisipul fin ogoieste caznele oceanului transformandu-l in lina curgere mangaietoare.
   Chiar daca este iarna, temerari ce isi arunca trupurile in ocean sunt cu zecile. Fie inotatori fie vislasi, acesti oameni par sa nu ia in seama temperaturile destul de scazute, si se arunca in bratele primitoare ale marii cu vigurozitate si curaj. Citeva barci reteaza un mic golfulet in doua chiar daca valurile oceanului nu sunt din cele mai linistite astazi. Siguri si puternici, vaslasii isi coriesc drum spre telul pe care probabil si l-au impus in dimineata aceasta, cu strigate de incurajare. Mai incolo, un temerar cu o placa de surf, ataca alte fremaintari inspumate ale oceanului incercand sa cucereasca noi creste valurite in timp ce placa de sub el se msca parca fermecata.
   Ochii se umezesc la vederea acestor locuri. Salbaticia face casa buna cu umanitatea, intr-o armonie demna de invidiat, demna de ravnit. E adevarat ca imi este dor de casa. Dar privind la aceste locuri stiu ca imi va fi foarte greu daca nu imposibil sa le uit vreodata sau sa le parasesc. Cu greu ne despartim de ocean si ne indreptam ganditori si multumiti cetre casa. Nu stiu cum sa ii multumesc amicului meu pentru acest minunat "Welcome to Australia". Ii string mina si sper, din tot sufletul ca in curand ne vom revedea, ca sa ne minunam de frumusetile acestei lumi.