Australia -Day 3

    Ok. Stiu. M-am lenevit o sa spuneti. Nu am mai postat de citeva zile.Nu-i asa. Adaptarea la noile conditii de trai este destul de anevoioasa. Deh, spunea cineva ca e greu sa te inveti cu binele... sau e usor... nu-mi dau seama inca. Lupta cu JetLag-ul, politetea celor din jur, frumusetea locurilor nou descoperite, eforturile de integrare la noul job, legarea de noi prietenii, toate iau timp si sunt uneori anevoioase dar te rasplatesc la finalul zilei care trece. 
     Am ajuns, dupa cum stiti si bineinteles ca am pus de o raceala sanatoasa, mana lui aghiuta dealtfel. Incornoratul mi-a pus una bucata raceala, ceva ce nu am mai vazut de multi ani de zile. Insa ca tot romanul, cu bazele in paracetamol si nurofen, cu backup in supe de pui si alte leacuri babesti, am mers inainte si totul e in regula acum. Ziceam de supa...de pui...Ei asta e o poveste draguta pe care vreau sa v-o impartasesc.
    Deci trageam eu tare la buhait si suflat nasul, si-mi aduc aminte ca un remediu minunat e o supa de pui ca la mama acasa, numai buna sa reduca efectele racelii ce facea ravagii cu subsemnatul. Zis si facut. Vestitul Wolworth, e plin de cam tot ce iti trebuie, mai putin marar si telina, dar astea nu erau esentiale la o supa de pui, asa ca plimbarea e scurta iar ingredientele sunt achizitionate urgent. Acasa, prada este intinsa pe masa de lucru, si ma apuc de o supa neaosa romaneasca de pui. Intre timp, vecinul meu de apartament, Irlandezul, buhaia si el la unison cu mine, lovit de aceeasi pacatoasa raceala, de parca aghiuta lovise  doi la pret de unul, numai asa ca sa isi demonstreze capacitatile.
    Supa se termina de confectionat si are, uimitor, acelasi gust ca acasa. Licoarea firebinte, asezonata cu bucatelele de pui aluneca frumusel pe gat in jos, inducand fiori placuti de acasa, de bine, si parca si raceala mai trece un pic si nu isi mai face de cap. Vecinul meu, buhaie in continuare. Cum ramasese destula supa pregatesc un castron si , cum il prind in zona comuna i-l ofer. Omul se uita cu o fata neincrezatoare la mine, dar accepta bolul. Ii spun ca o sa se simta un pic mai bine dupa ce o sa ingurgiteze produsul si omul se apuca de lingurit. M-a uns pe suflet cind la sfarsit cuvintele lui au fost simple dar incarcate de multumire. "That's great stuff chef, thanks mate. thankyou". Si uite asa , cu un castron de supa de pui, am reusit sa-mi mai apropii pe cineva. Si egoistul din mine sa simtit bine cand cu un gest marunt, am reusit sa aduc un gram de alinare unui strain.
    Si fiindca e vorba de straini, am mai intalnit doi. Doi romani, relocati aici de citiva ani, tineri frumosi si fericiti. M-au luat intr-o plimbare minunata in zona Gordons bay Bondi walk. cred ca au fost mai mult de 20 de kilometrii parcursi pe jos cu ei. Am vazut, spledoarea soarelui reflectat in stropii de apa ce se sparg de stincile tarmului, curajul surferilor in lupta cu valurile destul de inalte, cel putin dupa parerea mea, Cu ajutorul celor doi sia minunatei lor cutii de inghetat imagini, pot acum sa va arat o mica particica din ce am vazut eu aici.

   Frumos nu?, Superb as zice. Dar asta sa nu credeti ca este totul. Vietati minunate, cu sau fara picioare populeaza aceasta vasta intindere de apa frematind si infruntind valurile inspumate, ca intr-un minunat spectacol bine orchestrat. Amicii mei cei dragi, mi-au spus ca din cand in cand in zona se vad balene, pufaind coloane de apa si aer la verticala oceanului, facandu-si simtita prezenta, fie in cautarea vreunui banc de pesti ratacit fie in urmarirea directa a unor ambarcatiuni ce se avanta deseori despicand apele inspumate si sarate ce se intind parca la nesfarsit.

Dar nu a fost sa fie ziua balenelor. In schimb am fost rasplatiti cu o ceata de delfini ce se pare ca descoperisera citiva pesti in locul in care sunt fotografiati si se hraneau cu sarguinta, fara sa ia in seama agitatia de pe tarm. frumoase creaturi. Chiar si de la distanta asta, miscarile sunt suave dar extrem de rapide, si ai tinde sa zici ca mai mult se joaca sau indeplinesc un ritual obscur delfinesc, pina cand realizezi ca defapt se hranesc.

    Animalele nu se simt deranjate de prezenta omului. Omul, mai stangaci dar curajos si temerar, infrunta si el valurile dar de data asta cu intentia vadita de a se simti bine. Surferi de diferite virste, toti dotati cu placi si costume de neopren, e totusi iarna nu?, se avanta curajosi in calea valurilor ce isi croiesc drum catre tarm. Mai indemanatici sau mai incepatori, curajossii se avanta pe crestele inspumate, incercand sa isi tina echilibrul cit mai mult si in acelasi timp sa execute figuri acrobatice de mare sau mica complexitate.Este minunat sa privesti aceasta desfasurare impresionanta de forte, ce se lupta cu crestele spumegande. pare ca o lupta nesfarsita intre titani. Insa in aceasta lupta nu sunt, in genera, suflete ranite, vieti pierdute sau familli vaduvite. Lupta se masoara in strigate victorioase sau la aplauzele specatorilor cand unul dintre surferi reuseste o figura mai complicata si mugetul valurilor ce se sparg inspumate. De fapt nu e o lupta. Este o comuniune incantatoare intre om si natura, poate una dintre putinele fara urmari fatale pentru cea din urma.

    Aminteam undeva mai inainte, ca este iarna. Ei bine da. Daca se poate spune iarna intr-o zi in care la amiaza temperatura aerului ajunge chiar si la 20 de grade, momenti in care mai mai ca iti vine sa-ti dai izmenele jos si sa incerci apa cu propriile puteri. Si zau ca as fi facut-o daca nu mi-ar fi atras atentia amicii mei ca mai am ceva neobisnuit de vazut.
   Si atunci dragii mei am realizat ineditul situatiei. inchipuitiva ca totusi, in Australia, aceasta perioada a anului este trecuta la categoria sezon rece. Iar in timpul sezonului rece, se organizeaza evenimente
 specifice nu? Pai ce Australienii sa fie privati de astfel de momente? Sa nu vada ei gheata decat in munti si in zonele situate mai in interiorul continetului? Nu. Asa ceva nu se poate. drept pentru care, australienii, oameni cu multa imaginatie si spirit practic, fac ei cum fac si pun macar de un patinoar. Ce este interesant este ca ei patineaza in tricou cu mineca scurta si in fundal surferii isi vad de treburile lor. Au imaginatie nu? Sa puna patinoarul direct pe plaja. fiecare poate alege ce mod de recreere isi doreste chiar daca ambele au la baza acelasi element comun, apa.
   Va spuneam mai demult ca aici oamenii sunt altfel. Un exemplu al acestui altfel ar fi grija pentru cel aflat in dificultate sau in nevoie. Sa nu credeti ca aceasta grija se rasfrange numai asupra speciei cu doua picioare din care facem parte. Nu. Ca primate inteligente, grija acestora se rasfringe asupra a tot ceea ce este viu si misca sau traieste. In plimbarea noastra minunata, am intalnit la un moment dat un grup de oameni care se strinsese intr-o zona un pic mai stincoasa a coastei. Apripiindu-ne de acea zona, am descoperit ca pe o stinca, la destul de mare inaltime fata de ocean, se afla o foca, aparent ranita. Nu mica mi-a fost mirarea cind, dupa citeva secunde de gandire, prietenii mei au pus mana pe telefon sa sune serviciile de urgenta pentru a veni in ajutorul animalului. Mai ca mi-au rasarit lacrimi la coltul ochilor. In orice lata parte de lume, probabil ca evenimentul ar fi fost o atractie fantastica. Oamenii s-ar fi apropiat de animal si l-ar fi impuns cu bete, lovit cu pietre sau ar fi incrcat sa il ia in brate pentru o poza. Aici nu. Toti pastrau o distanta respectuoasa, lasand animalul in legea lui dar, cum am aflat mai tarziu, cerind ajutor si sprijin pentru mica vietate.

   Da. Oamenii veneau in ajutorul animalului si autoritatile in loc sa spuna ca nu sunt interesati de astfel de evenimente, au comunicat faptul ca stiu despre eveniment si monitorizeaza atent situatia. SI asa era. O tinara domnisoara pe care la inceput nu am putut-o distinge dintre cei care erau acolo, probabil medic sau pur si simplu observator, ne-a explicat faptul ca animalul nu are nimic si ca doar se odihneste incarcandu-si bateriile pentru drumul pe care avea sa il parcurga in continuare caci am inteles tot de la ea ca zona in care se afla, nu era in drumul obisnuit al focilor.
   Am ramas uimit. Sunt defapt in continuu uimit de aceasta lume in care, diversitatea limbilor si a culturilor nu face decat sa apropie oamenii mai mult, sa ii faca mai buni, mai apropiati de natura, mai grijulii si mai frumosi. La finalul excursiei, noii mei prieteni m-au condus pina acasa. Nu am stiut cum sa le multumesc mai bine. O fac acum, inca o data, multumindu-le ca exista, ca sunt parte din noua mea viata pe aceste meleaguri, meleaguri pe care si cu ajutorul lor am inceput sa le descifrez.