Venus

Venus e doar o piatra feeric daltuita,
In ani de truda crunta de-un iscusit artist.
Atita-i de frumoasa statuia, dar e cruda
Raceala ce-o emana din trupul marmurit.

Am vrut asemuire sa cat in ea-npietrita,
Cu nurii tai sagalnici ce-mbie la pacat
Dar piatra cat de bine ar fi de slefuita
Nu-mi rasvrateste eul in cazne de-nfierat.

Izvor de apa vie de i-ar pica pe frunte,
Si-n dulce intrupare s-ar preschimba din stanca,
Tot gura ta cea dulce lasciv soptind amoare
Ma-mbata iar de vinul iubirii calde inca.

In nopti cu luna plina zeita prinde-aripa.
Si in taceri stelare admir metamorfoza,
Dar gandu-mi fuge iute la coapsele-ti de ambra
Si strang la piept amorul cu chipul tau de roza.

Si chiar de Venus fost-a alean, dor si minune
Lui Antioch, batranul daltuitor in piatra,
Tu vei ramane pururi a mea dulce genune
Si seaman nu-ti exista cat lumea e de larga.