Venus

Venus e doar o piatra feeric daltuita,
In ani de truda crunta de-un iscusit artist.
Atita-i de frumoasa statuia, dar e cruda
Raceala ce-o emana din trupul marmurit.

Am vrut asemuire sa cat in ea-npietrita,
Cu nurii tai sagalnici ce-mbie la pacat
Dar piatra cat de bine ar fi de slefuita
Nu-mi rasvrateste eul in cazne de-nfierat.

Izvor de apa vie de i-ar pica pe frunte,
Si-n dulce intrupare s-ar preschimba din stanca,
Tot gura ta cea dulce lasciv soptind amoare
Ma-mbata iar de vinul iubirii calde inca.

In nopti cu luna plina zeita prinde-aripa.
Si in taceri stelare admir metamorfoza,
Dar gandu-mi fuge iute la coapsele-ti de ambra
Si strang la piept amorul cu chipul tau de roza.

Si chiar de Venus fost-a alean, dor si minune
Lui Antioch, batranul daltuitor in piatra,
Tu vei ramane pururi a mea dulce genune
Si seaman nu-ti exista cat lumea e de larga.

Durere de tine

Mi-am ratacit iubirea si-o caut prin camari, si nu-i.
Imi rascolesc sertare albite-a praf de vreme.
Nerabdator, desfac si candela din cui, Lumina-i,
Chipul iti cerne. Si tac. Ma topeste caldura-i cerata.

Jumatate din noi e un drum, Jumatate din noi e o stinca.
Nu ma-ncovoi sub arsite dar te ascund,
Atunci cind te-nconjori duios la poalele bratelor mele,
Si ma framint cind te destrami a-nsingurare.

Binenteles ca am gasit in urma camara unde,
In frunze de pelin si spini de anghinare lasat-am marturie,
Din doua jumatati o cruce-ntreaga, noi.
Si-acum mai simt sarutu-ti si dulcea ta povara.

Noi, jumatati unite de tainic parcurs, tinjind,
La implinirea ce va fi sa fie odata.
Plugar rastorn iar cimpul sufletului tau cernind,
In fiecare brazda iubirea de-ndoiala, si mi-e bine.

Marunt ma picura in suflet iubirea-ti si pacatul,
Primordial ce-arar se-abate asupra-mi mai dulce mi se pare.
Sa vezi voi vrea cum ruginite zale ce-mi pui la-ncheieturi,
Zac in camara prefacute-n fapte.

Camara fara ceruri e mica, dar ce larg e locul
In care-am pus noi doi un munte de sperante.
Pereti-s goi dar visele incrincenate-n var se-arata.
Mai pun o piatra de hotar sa nu uitam unde-am ajuns, de unde.

Si

Si am si dau si nu stiu si suflet am si lacrimi,
Si dor si razbunare si lipsuri si uituc.
Si ceruri am si soare si stele am si patimi,
Si vise si cosmaruri si unde-o sa le duc?

Si ce mai spui si bine si rau mai am si unde,
Si daca si de unde si mai ales si cum,
Si iarta-ma si uita si hai si vino du-te,
Si lespede de piatra si un catren postum.

Si mai si doare si-uite si lasa si pe miine,
Si iar si inc-o soapta si un suspin de cuc,
Si spune ieri si azi si poate pe poimiine,
Si uite-asa venit-am, si-asa am sa ma duc.

Ultimul tren

La ceas de noapte neagra un ultim tren porneste.
Si-n urletu-i de fiare iubirea-ti e tacere,
Aproape esti de mine si totusi prea departe,
Cuvintu-ti mi-e sentinta, iertare n-am a cere.

Aievi zaresc lumina-i spargind genunea rece,
Minind fatidic timpul cu mestecat de fier.
Rasuna lunca toata cind prin tacere trece,
La geamuri sunt strainii. Tu nu esti nicaieri.

Ce mare este gara, ce mica-mi e speranta
De a te sti in trenul ce uita sa mai vie.
Desi inghite cale mi-a dus departe soata,
Stiutul drum il face dar n-are sa te stie.

Frenetic ma-mpresoara necunoscuti cu vise
Si-asteapta ca fantoma s-apara ca-n raport.
Ti-aduc o floare alba furata din culise,
Dar tu nu esti intrinsul si trandafiru-i mort.

Schimb bancile din gara, tresar la orice suier,
Pina si impiegatul deja prieten mi-este.
Ma-ncurajeaza tainic zimbind, jucind din fluier,
Si trenul care vine ce gol de tine este.

Inc-o tigara marca inexorabil timpul
Si-un ultim fum se trece in risipiri desarte.
Iar trenul care vine imi macina destinul,
Si-n tacanit metalic de tine ma desparte.

Si iata ce mai vaier, ce strigat, ce sudoare,
Ma impresoara cind se-opreste la peron.
Straini se-mbratiseaza, si lacrimi curg siroaie,
Mi-e sufletul farime si pling la unison.

Incet cu fiecare pereche care pleaca,
Ori trist ori vesel insa, mereu in cite doi,
Cite un dram din mine se duce, sau se-nneaca.
Privind la ei imi zic, asa eram si noi.

Rasuna gara goala de inima-mi pustie.
Dihania cea neagra acum se odihneste,
Miine porni-va iarasi un drum spre nu se stie,
Un ultim cersetor cadoul ti-l primeste.
 
Nu mai privesc la sina ce calea-ti deschisese.
Ultimul tren venit-a si gara e pustie.
Si miine este astazi tu alte drumuri tese,
Caci nimeni sa te-astepte aicea n-o sa fie.

Sa nu

De lumi s-ar prabusi in haos,
De diavolul iar se ridica,
Sa nu imi stingi iubit-o luna.
Ar fi pacat sa-mi fie frica.

De astazi as afla din stele
Ca de trait mai am o clipa,
Sa nu imi stingi iubit-o luna
Ar fi pacat sa-ti pierd aripa.

De chiar oceane-nvolburate
Sar napusti sa-mi fure viata,
Sa nu imi stingi iubit-o luna.
Ar fi pacat sa nu-ti vad fata

De lumi s-ar pravali asupra-mi
Si m-ar ucide-n prag de seara,
Sa nu imi stingi iubit-o luna.
Ar fi pacat sa uit ca-i vara.

De chiar amoruri si iubite
Mi-ar bate-n suflet cui de-arama,
Sa nu imi stingi iubit-o luna.
Ar fi pacat sa fii o drama.

De al tau trecut cu rele vorbe
S-ar aduna la mine-n piept,
Sa nu imi stingi iubit-o luna.
Ar fi pacat sa mor nedrept.

Te-ntrebi da luna asta cine-i.
Nu-i astrul cel ceresc vezi bine.
E nemurirea mea intr-una,
E doar iubirea-ti pentru mine.

Pruncului meu

Te-astept sa vii la ceas de seara,
Sau in lumina diminetii.
Sa iti arat cum trece-o vara
Traind in toamna tineretii.

Sa simt prin tine iar cum seva
Din aripi ingeresti furata,
Aduna intrebari aievea
Si-ncearca chiar sa spuna tata.

Nu-mi pasa de oprelisti aspre,
Nu-mi trebui nici macar renume.
Tot ce-mi doresc eu de la astre,
Este sa-mi spui cindva pe nume.

Nu iti promit averi si faima,
Nu-ti dau amar, nu-ti cer nimica.
Dar imi doresc in mare taina,
Sa nu cunosti ce este frica.

Sa nu pornesti din amintirea
De secole ce-o port in mine.
Sa te gaseasca doar iubirea
Si nu uitarea care vine.

Si-n clipa devenirii tale,
Ofrande si de rugi altar,
Pe culmea lumii cea mai mare,
Voi pune straja un stejar.

In toamna care va sa vie,
De tu vei fi sa-ti iei iertare,
Ma va ierta temutul jude.
Caci am lasat in urma-o floare.

M-am bucurat

M-am bucurat de tine.
Ca un copil ce c-un carbune-aprins,
A caligrafiat in miez de noapte
Prima soapta de iubire.
Si tu l-ai stins.

Am asteptat sa strigi.
Cu tipat de prunc insingurat si-nvins,
Chemari de drag si de nevoi,
Un brat intins in adormire.
Si tu m-ai nins.

Am croit vreme.
Si cu mina rupta de coltii timpului
M-am agatat, stringind veriga,
Nascind doar fluturi intre noi.
Dar nu i-ai prins.

Pigmalion visatu-m-am.
Si-n cea orbire aripi ti-am plamadit.
In prometeic vis genunchii goi
I-am sfarimat de munti, nascind fiorii,
Pe care nu i-ai strins.

Mort m-am vazut.
Si-n cea tacere un urlet a chemare
Am asteptat, stiind ca moartea
S-a mistui in fata crezului iubirii.
O lacrima n-ai plins.

Sunt mort, sunt nins,
Sunt fluture neprins,
Sunt un fior nestrins,
Si sunt un mort neplins.